vine o vreme când nu mai accepţi nimic
vrei să te injectezi cu linişte
chiar şi credinţa ţi se pare
o căpuşă paralizată sub piele
şi vrei să o pui
deoparte
să închizi tot circuitul
sentimentelor care
te-au trădat

bei din tine ca să poţi
pretinde că trăieşti

un gând apăsător atârnă de cuvânt
ca un sunet de clopot
te subţiezi tot mai mult
şi nu-ţi place nici să respiri
înghiţi aerul din golul prin care
te pregăteşti să treci...

nu de tot

zidurile cresc încet şi-i târziu pe
locul unde cândva era un drum
o margine albă
şi nicio zvâcnire de om
de parcă n-ar mai fi nimic
dincolo
nici măcar o zi
în care să te ascunzi...

oricum astăzi nu se mai întâmplă nimic