după fiece glonte care trece pe lângă tine
privești moartea prin dioptriile evadatului
închisoarea nu mai mușcă din tine cu ziduri
câinii ți-au luat urma nu fugi
te ascunzi într-un mormânt până trece haita
într-o criptă alături de morți și alți evadați

m-am întrebat întotdeauna cum miroase moartea
gustul îl știu e cel al sângelui năvălind pe gură
în timp ce viscerele pompează în creier
fierea de-a nu mai putea privi lumea asta limpede
senzația trece repede
luntrașul te trage afară din apă în luntre
ai pentru o clipă senzația celui care a scăpat de la înec

de atâta stat în tranșeele acestea ale imaginației
am simțit că moartea miroase a hârtie
a pastă de pix și răchie fi-le-ar țărâna ușoară
le-aș ura dacă nu s-ar fi lipit de mine în așa chip
că dacă aș încerca să le dezlipesc ar fi ca și cum
mi-aș extrage organele vitale și m-aș aștepta
să mai trăiesc