Poetul nu moare,
Ca un simplu om de rând
El iese din lumină
Și nu se cufundă în întuneric
Doar pleacă de pe acest pământ,
Undeva, într-un loc imaginat de el,
De multe ori
In fața foilor albe, în clipe din zori
Acolo, e ca un fel de Paradis
Numai lui deschis
Unde se-ntâlnește cu cuvinte,
Care mereu s-au ascuns
Și nu le-a găsit
În a sa viață cât a trăit
Rime perechi și neperechi cu ale lui
Titluri de poezii rare
Pe care, le-a tot căutat
Cât în această lume a stat
Când pleacă acolo... dincolo
Poetul lasă în urma sa:
Frânturi de gânduri
În cuvinte turnate
Metafore ce surprind
Și-n ele cuprind
Sensuri și-nțelesuri
Găsite uneori, numai în vechi eresuri
Uneori lasă și câte un vers
Ce-n mintea cititorului rămâne
Și după ziua de mâine,
Iar despre acel poet se zice:
Că și-a îndeplinit menirea
Cât a fost aici,
Dincoace… de acel dincolo!

23 - 24 07 2011