mi-ai luat lumina ochilor în palme,
să nu mai plâng tăcerile din noi,
s-aştept cuminte ziua de apoi,
la adăpostul umilinţei calme.

şi dacă tu îmi vei sculpta tăcerea
cu rana sărutării pe obraz,
prelinsă ca o floare pe grumaz,
ce-şi plăsmuieşte-n sânge mângâierea,


va fi numai otravă şi roz şi doar o sete
care mi-ar face bine de-ar fi să mă îmbete
şi să mă treacă singur prin cea din urmă vamă,
mi-e sete de iubire şi de tristeţe, mamă!


noaptea de 20 spre 21 iunie 1999