Se aud sunete din departărea urechii ei,
Cu dinti ascutiți te prinde marginea ei
Ține-te bine când aflii ce ascund ochii ei
Pe valuri de apă rece te cheamă sanul ei.

Tu esti barbatul cu fața albastră,
Pe tine nici o femeie nu te ține în glastră,
Ai pământul și cerul în mâna ta aspră
Dar nu-i auzi sunetele cosmice de astră.

Început de bizarerie. Nu știm încă cine este măscăriciul ăsta care face tumbe prin parc cu mâinile pline de muștar și ketchup.
Într-un final își continua personificarea într-un țânțar uriaș cu care se luptă în timpul somnului și care însumează toate lucrurile rele de care trebuie să o ferească.

Intimitate frustă cucerita ca un rechizitoriu,
Cat de mult din tine, se afla acolo?
Nu-ți lași niciodată urmele la vedere,
Dar tot ce te-nconjoara strigă la tine.

Tu ești cel care nu înțelege nimic chiar dacă o ascultă.