Prima mea bicicletă are lanţul căzut. Uneori pun păsări la roata din faţă ca nu cumva să uit încotro merg.
Domnul când tace strigă în oameni!
Când eram tânăr căutam printre peşti valul cel mare. Niciodată nu am văzut să se înece vreunul.
Cu toţii erau cocoţaţi pe bicicleta mea scufundată pe asta pe care cântă de ieri mortul de mâine. Tu frate al meu şi al lumii ce mai faci cum rostuieşti din această distanţă câmpia?
Poate mergem curând înspre deal să vedem caii cei noi să ne lepădăm de bicicleta aceasta cu lanţul căzut să punem ştergarul în iarbă iar pe el roşia pământului, o felie de pită, sare şi oul luminii
Spre seară fiecare cu lacrima lui

Biciclist e un înger