de vei pleca vreodată să ştii că nu-ţi voi scrie
voi construi printre zorele o casă din hârtie
sub un copac voi număra încet până la şase
şi-l voi plia-ntr-un plic albastru de mătase
din boabe de cafea cu abur voi desena apoi
umbrele de hortensii păzindu-mă de ploi
şi o să-mi fie cald şi roz şi o să-mi fie bine
în ţara nimănui voi avea grijă de albine
în stup voi coace pâine covrigi cu chimion
muşcate roşii şi petunii voi pune în balcon
voi înhăma la o cometă furnici de catifea
o să mă ling pe degete de voi mânca peltea
frăguţe şi căpşuni din bolul magic de cristal
pe care l-a primit bunica-n dar la primul bal
voi deveni ca în poveşti din ce în ce mai mică
poate că mă voi transforma subit chiar în pisică
pe un acoperiş înalt să-mi torc felin melancolia
într-o cochilie de ţiglă să-mi regăsesc copilăria