nu am decât să iau tristeţea de un capăt şi să o întind
abil
până când se face sfoară de mătase
într-o dimineaţă ca asta ca şi în aceea de ieri
iată cum o răsucesc şi arăt lumii că de fapt erau nişte batiste colorate
le sucesc înapoi strâng funia în pumn bolborosesc ceva deasupra şi
uitaţi-vă
ce de fluturi ce carnaval exuberant în părul meu ars
de acelaşi soare
dar cu cel mai înalt pericol de radiaţie