atât de puţini oameni despre care să spun – da
fac parte din ei. arareori dorinţa de-a mă lăsa împărţită
ca şi cum aş dospi altă pâine
pentru masa la care îmi voi chema martori
degetele de la mâini şi de la picioare


bucuria pâlpâie ca un bec economic
în numele zilei şi-al nopţii
arunc dinţii de lapte


atât de puţine lucruri despre care să spun – da
fac parte din mine. întotdeauna dorinţa de-a împărţi
captivă într-un joben din care mă scot târziu
os cu os
după despieliţare