Când am plecat era liniște,
ne-am gândit că trebuie să punem
o piatră albă ca semn.
Ploua doar în inimile noastre,
o ploaie rece, măruntă, stelară.
Drapelul pe catarg, candele aprinse,
cu soare.

Militarii potrivindu-și ținuta de gală
printre copacii nevăzuți, statui tăcute
în pădurea de semne, în onor,
cu mâna la tâmplă,
cazoni.

Firele de iarbă răscolite de coasă,
aplecând frunțile ca ultim omagiu,
aliniate pe valurile
câmpului proaspăt cosit,
în mișcare,
bătăile inimii.

Ei nu au răspuns la apel
și totuși erau acolo.

Când am plecat era liniște,
ploua doar în inimile noastre,
o ploaie rece, măruntă, stelară,
apoi greierii au început
să se facă auziți
străjeri peste timp
la monumentul de tablă,
ne-am gândit că trebuie să punem
o piatră albă ca semn.

Se mai terminase un ceremonial.