poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1608 .



Primele fire albe
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ernest_Uskar ]

2011-05-09  |     |  Înscris în bibliotecă de Daniel Lăcătuș



În acel an, '57, secretara de partid din satul Ziba nu împlinise treizeci de ani, dar avea mai bine de zece ani de când se înscrisese în partid și de când fu nevoită să-i părăsească pe ai casei. Veni în părțile ardealului, acest pământ apărat de milenii. Aici, greul vieții l-a simțit cu nemiluita, fiind frumoasă în tinerețe și nici proastă nu era...dar.....

....În acel an '57, când în satul unde ajunsese învățătoare se dădea bătălia pentru a naște cooperativa, ea, ca secretară de partid, era în fruntea acțiunilor. I-a obligat pe cei care și-au vândut vitele, atelajele, și altele să le aducă în colectivă, să nu le sustragă. Intră în mare conflict cu aceia care aveau rădăcini de bogați.

La adunarea populară din cămin, învățătoarea a intrat mai târziu. Era seară. Se așează în fundul sălii și când auzi pe câte unul vorbind parcă o apucă tremuratul. Nu a mai rezistat și a izbucnit.....a scos la iveală tot ce știa din sat și apoi s-a făcut o liniște de mormânt. Câțiva părăsiră sala. Unul din ușă se întoarse și zise:"Nu o ascultați.....e fica unor mari capitaliști, fugită din Rusia...!" apoi plecă urmărit de un hohot de râs. Râdea și un flăcău, care făcu socoteala anilor celei ce i-a fost învățătoare și zise: "Zău, mă, că mulți capitaliști or mai fi fost în Rusia Sovietică prin 1930!"
În sală asistase, fără ca secretara să știe, un delegat de la regiune. Fu invitată, după ședință, la o discuție, care se prelungi și câțiva luară peste nas. Dar cooperativa se născu cu fondul întregit cu cele ce fuseseră sustrase.

Într-una din seri, un vecin o opri în drum.
-Vai, tovarășă învățătoare.....Să ai grijă, că nu-i glumă. Fă ceva cu el și aruncă-l!
-Cu ce?
-Nu te face că nu pricepi!
-Spune omule cu ce, că nu știu.
-Cu pistolul....!
-Ce pistol?
-Cu ăla mic.
-Fii om serios! Eu nu am așa ceva.
-Fie cum zici. Dar eu, ca vecin și ca să fiu cumsecade, m-am gândit să-ți spun. Se mai zice că ai luat un drapel roșu și l-ai "împușcat", l-ai făcut ciur și te-ai șters cu el pe picioare.....apoi ai învelit pistolul și l-ai ascuns....
-Vai de mine, omule, dar tu gândești ce spui?

După câteva zile, șeful miliției o oprește pe stradă și, pentru că o cunoaște, fiind și membră în birouri de partid superioare, îi spune, puțin cam bățos:
-Nu te supără tovarășă! (și nu-i spuse pe nume), dar să treci mâine pe la noi și să-ți iei și mâncare....
-Dar, de ce?
-O să vezi dumneata....și plecă grăbit, cum nu fusese niciodată.

Nu a mai stat pe gânduri și s-a dus la președintele sfatului. Nu era la birou. S-a dus la el acasă.
-Tovarășe președinte....uite ce și cum....
Președintele citea liniștit un ziar, tolănit într-un fotoliu, nesinchisindu-se că îi vorbea o femeie, o învățătoare, o secretară de partid, membră în același birou de partid pe localitate. La un timp și-a dat ziarul la o parte și cu o "siguranță" subliniată cu mijirea ochilor și țuguierea buzelor răspunse scurt:
-Mie îmi spui? Știu. Și l-am văzut și pistolul....Așa că....

Ea putu să rostească un blestem, dar plecă izbucnind în plâns. Și a alergat pe calea ferată buimacă, plângând mai mulți kilometri, până acasă. Acolo, împreună cu o prietenă, au cotrobăit totul...prin cameră, pe lângă școală...Au vrut să ridice dușumeaua....Ce mai, trebuia să vadă nu cumva i-a pus cineva pistolul. Și nu era zi să nu controleze...A fost și la miliție și a dat o declarație pe care șeful o sptepta., fără să se gândească la carnetul roșu al secretarei de partid....Apoi, alte nopți grele, de veghe, că să nu i se pună, sau, poate, să vină după ea. Când pleca la ore își vâra hârtie în gaura cheii de la cameră, că să vadă dacă nu o vizitase vreun "oaspete", în lipsă.

Au torturat-o gândurile vreo săptămâna. Nu mai mânca, nu mai dormea....Slăbise și se speria de orice. Copilul îi plângea alături, înțelegând prea devreme chinul părinților. Un gând a condus-o la un activist de partid....Acesta, după o adâncă chibzuială, a sfătuit-o să-și vadă în continuare de muncă.....să nu se sperie. Și, a trecut și prin asta....Dar vai!!!
-Mămico dragă....cu ce ți-ai vopsit părul de strălucește ca argintul? O întreabă copilul, nedumerit, într-o dimineață.

Da, în săptămâna aceea, tortura a fost groaznică, îi adusese primele fire de păr alb.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!