De câte ori n-ați obosit de silă
Când nu mai este țel, de tine nu ție milă
Ș-ai lăsa tot, doar timpul ca să treacă
Fără ambiții, sau valori, de sex ți se apleacă.

Când totu-i în zadar, la bine și la rău
Și viitor și muncă au destin de hău...
Furat d-agoniseală, de speranță
Devine-un joc de-a pierde-n lipsă d-importanță.

Te pierzi printre străini - tu ce-ai crescut copii-
Uitat, n-ai zi de-aniversare, nu ești din cei vii,
Părinții te-au dezmoștenit pe vorbe ticluite...
Nici școala nu-ți servește-n diplome-nvechite.

Nu ai oricum acces, n-ai dreptul la salut
Ești paria, refuz anticipat, un neștiut,
Trăiești înșelăciuni de la prieteni și hoție;
Nu vrei să mai exiști, vrei lenea-veșnicie.

Ești o depresie, o decădere de moral
Un inutil recunoscut, un nul universal
Și nu ai vină, e-un concurs de circumstanțe
De mii d-eșecuri, cu-nceputuri în speranțe.

Paradoxol nu ești nicicum sinucigaș
Ai doar simptom de emetic, nu ești un laș,
Ești un cobai al sorții, ocazional
În insuficiență, cu eventual sfârșit fatal.

Ești tare-n caracter de te-a menține
Ce poate-ntoarce fatalismul înspre bine...
Cu multul stoicism, tot, poate să reînvie...
Rămâne sila....Pentru altă dată, fă-o să se știe!
17.08.2010