din ceaţă se ridică soarele
o cruce incandescentă la mijlocul drumului
departe din ce în ce mai departe
curajul acoperit cu foiţă de aur
multe coridoare
şi la capăt mereu deschisă o fereastră
e a ta cu toate luminile ei schimbătoare
cu eu cel la un pas de moarte
inteligent înotând într-un acvariu sublim

*
cât de melancolice sunt tramvaiele dimineaţa la 5
când oraşul e încărcat în tomberoane şi aruncat la groapa comună
cât de înaltă bordura unor zile sterpe şi nenorocita aia de voce
care tot anunţă sfârşitul poveştii

*
prin apropiere se învaţă iubirea de oameni
dar cum să te apropii de ei
când stai la capătul morţii şi o priveşti cu milă
cu foarte mare încredere
ai vrea să îi spui cuvinte frumoase şi să-i pictezi pe ziduri ferestre
ai vrea să îi strigi iată-mă sunt aici sunt chiar lângă tine
nesfârşit de aproape
mărturisesc visul