era țărancă
avea un aer de luptător încercat cu viața
în rest
ochi albaștri-limpezi de copil
și trăsături care nu voiau să îmbătrânească
pe câmp
doar înfățișarea și straiele
o făceau să nu pară a fi
unul din acei vajnici plugari
care în fiecare primăvară
purtau planeta prin univers
înfiptă în brăzdarul plugului lor
cu încăpățânarea și îndârjirea aceea
care nu acceptă înfrângere
care te face să te gândești la Dumnezeu

într-o lume în care bucătarii
erau cel mult caricaturile bărbaților adevărați
bunica afișând firesc modestia aceea
străină de orice pretenții
făcea mâncăruri nemaipomenite
al căror secret
se pare că l-a luat cu sine
într-un inexplicabil exces de egoism
ea cea mai mult decât generoasă

atunci când se nimerea să plângă mai ales
devenea exasperant de bunică
de neajutorată de fragilă
ca o păpușă care s-ar fi stricat din senin
iar noi nepoții
ne trezeam plângând împreună cu ea
pentru că am fi vrut din tot sufletul să o ocrotim
și nu cunoșteam cum s-ar putea face una ca asta