acest poem e dedicat celui care, la frontiera dintre haos şi haos (şi ignorînd orice altă voinţă) merge drept înainte pe firul fără pată al neputinţei sale.
celui care traversează în fiecare zi aceste pieţe bănci atenee poduri bulevarde muzee parcuri cimitire stadioane grădini hoteluri maternităţi şcoli şi depouri (martor la mitinguri ambuteiaje inaugurări arestări şi nunţi, jafuri sinucideri revelioane accidente concerte şi funeralii) lăsîndu-se privit, pipăit, şi în cele din urmă sfîşiat de toate acestea.
celui care, nerostind nimic, vorbeşte tuturor cu limpezimea fluviilor sale.
celui care, necerşind nimic, e scuipat pe cămaşa lui de zale.
celui care nu bea niciodată.
celui care se întoarce de fiecare dată.
celui care se pişă liniştit în marele havuz al municipalităţii.
celui care adoarme ca un pantof de copil în mijlocul străzii.

(în timp ce flegmele de pe cămaşa lui de zale strălucesc din ce în ce mai violent în liniştea amăgitoare ce se lasă)