Nu vreau de la tine decât să-mi vorbeşti,
să aflu cum e lumea, să mi-o descoperi tainic,
ţinând cu mâna strâns un ceainic
de teama să nu te-nfrigureze pe vecie iarna…


atât de mult am aşteptat, ca în poveşti,
să văd cu ochi-mi limitaţi cum eşti.
să poţi fi măgulită, ar trebui să am răbdare şi uimiri
cât pentru două mântuiri.
atât a trebuit să-ndur ca să te-aduc în situaţia
de a-mi risipi dilemele din jur şi dacă e viaţă sau moarte


întâmplarea aceea…


acum, nu mai e nimic de făcut, misterul tău etern
se risipi-ntr-o clipă, captiv aspiraţiilor mele,
aşa cum şi eu sunt muritoarelor gesturi.
superficialitatea mea de moment
îţi va spori libertatea.
hai, vino şi constată cum oamenii de spirit
se potrivesc în talie!


măi, fetelor, măi,
sunteţi singura realizare a României actuale.