astăzi, lumina aleargă în jurul ei de ca şi cum
dacă s-ar prinde vreodată pe sine, am rămâne
fără muzică bună, fără lăutarii veseli care cântă
despre idilele cu majusculă; şi asta ar fi din cale-afară
de trist.

prietenii mei se uită la mine ca la o ceaşcă de cafea, de azi
împărţim terminaţiile soarelui ca pe nişte foi goale.
poeziile mele seamănă mereu cu tine şi chiar dacă s-ar contopi,
ar face-o undeva aproape de cercurile din care m-am născut.
tu nu vezi că încerc să îţi scriu
o poezie şi nu merge pentru că nu eşti aici?

sunt atât de sensibilă acum, dar numai acum,
numai acum. peste poezia asta o să fiu ca nouă şi
n-o să mă mai gândesc decât că mi-ar plăcea să fim
într-o zi ceva de genul eu mai mult tu şi tu să
asculţi muzica mea matinală.

desigur, nu ţi-am spus niciodată despre pasiunea mea pentru
orele pierdute aşteptând să-mi crească părul lung,
cât mai lung, să nu se mai audă nimic în jur decât cum îmi creşte părul
mai lung mai lung mai lung până la tine,
de ce ţi-aş spune vreodată aşa ceva?

îmi seamănă minusculele astea atât de mult încât le confund uneori
cu un soare colorat aleatoriu care-mi creşte undeva între sunetul
tirurilor care mângâie trotuarele zi de zi şi tine. ce poate fi mai frumos de atât,
spune-mi, ce.

poate doar când realizezi că eu chiar încerc să spun ceva aici şi niciodată nu
crezi asta decât după ce experimentăm orbeşte.