uneori simţim în alb/alteori în negru
uneori în amorţire ca un muribund

azi îmi sugrum inima cu brâul tăcerii
simt parşiv cum sângele circulă-n mine
atât de agitat precum unul cu Alzheimer
care se crede uneori misionarul vieţii

obosita lumină pierde ziua fără istorie
printre buzele ei rătăcind stofa vorbelor
ce anină-n cui a lumii zarvă

toată ziua am aşteptat transformarea în ani
a pânzelor de păianjen vechi/moarte
încât credeam că stând nemişcată
cu pălmile îmbâcsite de ore petrecute
am să nasc pitici din celule moarte

în ultimul timp vorbesc cu pereţii
ei se transformă-n psihiatrul meu
eu vorbesc/ei tac/doar tac
când şedinţa se termină/eu dorm
încâlcită de mâini cu vise/vorbe
cuprinsă-n colivia minţii

uneori simt puternic ceva
el e ca şi o naştere mortală
în care copilul se leagă strâns de cordon
şi nu vrea să iese din pântecul ei