farmecul nesfârşit al absenţei este mai viu când zvâcnesc
umbre în colţul ochiului şi întrevezi
deasupra oraşului un cutremur pe alt continent
seismograful imperceptibil al inimii nu spune mai mult
despre strivire sau prăbuşiri, poveştile de la miezul zilei
abia răscolesc prin moloz, numai resturile de amintiri
trec şuierător în loc de semnale de alarmă

acest oraş pustiu e prea plin de non-sens, dacă umpli pumnul
de cenuşă, o pui într-un sipet şi îl îngropi
peste nici o generaţie câţiva puşti curioşi or să se bucure
ca în faţa unei comori, or să alerge spre case, un secret
nu face mai mult decât un miraj, ei ştiu de mult legea nescrisă

eşti cel mai aproape de locul unde nici dragostea nu poate fi
ascunsă
e de ajuns să faci din dansul ielelor un fir alb pe care prinzi
absenţă cu absenţă
înşirate aşa, chiar şi durerile par nişte safire sau ochi de copilă
încă trişti, secretul a fost ucis înainte de a fi păstrat