Prin râuri de lumină, Cuvintele,
stoarse din gânduri,
trecute, obosite, îmbătrânite,
zbătându-se,
se leagă unele de altele,
corăbii de mirodenii pline,
prin fiecare secundă uitată,
răzbate glasul vieții ascunsă-n fiecare
silabă nerostită
ce vrea să
iasă la lumină;
se frământă Cuvintele în
amorțirea fiecărui glas înecat în gânduri,
potop de Cuvinte aduse de ape din
străfunduri de clipe,
uitate, nerostite,
Cuvintele se-neacă în noi ca-n ape tulburi,
nu suntem noi nici
literati nici
scriitori de seamă,
dar în fiecare
ca-ntr-un ocean înoată Cuvintele,
sorb cu nesaț din clipe,
din vise,
din gânduri…
calde,
Cuvintele răzbesc prin noi,
corăbii fără cârmaci,
aducând când iubiri,
când ocări
și se zboară prin noi
spre rostire…
prin râuri de lumină,
prin noi,
prin fiecare,
atunci când nu pot să înoate,
Cuvintele, rămase singure
se-neacă pe
buzele pecetluite de nerostire…