Prima zi de eternitate
E, prima zi după moarte
Când sufletul
Lăsă trupul,
Să se îmbrățișeze cu pământul,
Din care s-a zămislit
Prin Duhul Sfânt
Iar el pleacă
Și ajunge undeva, Acolo
De unde n-a venit nimeni
Decât un Fiu
Ce din Mort, a devenit Viu,
Iar în acel loc, timpul se măsoară în veșnicie
Fără de apus, fără de răsărit
Fără stele căzătoare
Mereu în Lumină
Din Marea Lumină Divină.
Uneori se-ntâmplă ca sufletul,
Să nu plece de tot
Lăsând trupul, puțin singur
Și el, sufletul
Se duce și, se întoarce din acel tunel
Putem spune,
Că el deschide puțin, o Poartă Minune
Ce desparte această lume
De acea Lume, necunoscută
Doar intuită, de mintea noastră
Ce înfrigurată, caută mereu o fereastră
Prin care să privească,
Acea Lume, a Creatorului
Și –n care se intră din prima zi de eternitate,
Prima zi după moarte,
Care desparte:
Puținul de-aici
De Totul, de-Acolo!