stai şi priveşte inimă oarbă
cum pleoapa zorilor stropită cu sânge
se deschide ca o scoică aruncată la mal
zvâcnetul ei prevesteşte agonia
din care se scurge lumina

stai şi ascultă inimă surdă
cum stropul de rouă desenat pe fruntea ierbii
cloceşte secundele apăsătoare dinainte de ploaie
ecoul lor aleargă la trap
frământând sub picioare curcubeul

inspiră adânc şi simte
cum salcâmul îmbătrânit de nesomn
îşi plimbă degetele albe prin părul dimineții
răcoarea lor creşte ca un ghem
din inima neagră a nopții

Dumnezeu s-a născut la ora
când îngerii lumii încă visează...