Eu ştiu cum anumite idei se tăvălesc, generic vorbind,
printre oameni.


ele se dau ori într-o favorabilă conjuncţie astrală,
ori la un colţ de stradă, nu foarte populat,
păstrând o anumită distincţie.


pe drumuri, în amfiteatre şi în instituţii
oamenii aşteaptă împlinirea goi.
acele idei se ridică de jos, îşi netezesc poalele,


precum fetele ţăranilor, după o faptă ruşinoasă şi gravă.


în cele din urmă, au miros de sâni de fecioară
ori de fragede palme de sfântă.
hai să ne-apucăm de vise, nici măcar la televizor
nu mai e nimic! –
doar feţe buhăite de bărbaţi
şi funduri simpatetice de animatoare.


în România, doar femei şi Dumnezeu,
adică tot ce-ţi trebuie pentru mântuire.