Stare de infinită dumnezeire

Oare noi l-am iertat
izgoniți cu mânia cerească asupra-ne
uimiți și rușinați de goliciunea hâdă
ce ne invadase
Oare ne-am făcut timp să iertăm
sa observăm că peisajul era neschimbat
lipsa era în noi
Din noi Dumnezeu a plecat
Da, am primit mântuirea
Am primit calea întoarcerii la starea de infinită dumnezeire
Dar oare i-am primit sacrificiul?
Oare!
Am înțeles că s-a supus aceluiași supliciu
Doar fiindcă icoana lui este în noi?
și noi suntem El
Durerea noastră nu-i e străină
Dar am înțeles noi transferul acesta de energii
aceste iubiri primordiale
ce traversează și timpul și sângele
acest du-te vino amețitor pe care uneori îl blocăm?
și instalatorul ceresc în marea lui nevoie de tine
vine și-l eliberează
Minune
Oara noi l-am iertat?
Oare l-am iubit suficient încât să suferim
atunci când a plecat?!