L-am visat pe Isus. Era
în Egipt, cãlãrea un bãț și striga:
“-I-haa, i-haaa, i-haaa!”
Înainte de asta, trãgea cu urechea lipit de ușile egiptenilor.
Ele înverzeau pe loc, iar din crãpãturile lor
se umflau portocale, lãmâi.

Atunci, ieșea egipteanul în ușã
și-l lua frumușel de ureche deoparte:
- Nu ți-e rușine, om bãtrân, nu ți-e rușine?
Ia du-te, du-te-ncolo, valea!
Și Isus se ducea, nu zicea nu.

La urmãtoarea ușã, iar,
Își sãlta bãțul, își potrivea pe chelie coronița din flori de catus
se bãtea peste cãmașa de praf, turna un fir de-apã în cap
îmi fãcea cu ochiul și iar
“-I-haaa, i-haaaa!”

Mi-am zis atunci:
“Dacã vine la ușa mea, îl iau înãuntru,
Îi dau ceva sã îmbuce, îi torn un pahar de vin roșu ca sângele
Iar dupã aia, din vorbã în vorbã, îl întreb din
tinerețea lui, de Golgota și toate alea.”

Și a venit la ușa mea.
Și-am deschis-o.
Dar ușa mea s-a deschis
s-a deschis pe dinãuntru, jur.
Pe dinãuntrul Lui, nu al meu
Și acolo se ciopleau douã cruci din cactus,
cu miros de lãmâi.

Într-o clipã am vãzut totul și-am auzit,
am auzit un glas din amvon:
“Pe cine vreți sã vi-l dau: pe Isus?
Sau pe el?”
Și omul acela arãta cãtre mine.

Am trântit ușa, am trântit-o.
Visez. Pot face asta, mi-am zis. Iar data viitoare,
îl iau de urechi.
Îi amintesc de chinurile iadului,
de noi toți.
Și de mama.

Azi, mi-am amintit visul,
m-am gândit sã trec pe la tine, sã-ți spun.
Uite, mi-am luat și cactus!
Uite, îți voi spune, uite ce cactus!
Îl trântesc în mijlocul mesei
apoi o iau înspre baie,
sã-mi scot nisipul din șlap
sã mã spãl pe mâini și sã-mi așez pãrul.