merindele pâmântului dorm sub zăpadă
se îngrașă cu sare și cresc

abia primăvara va arunca în poalele noastre
fructele fericirii și o să râdem
când ne umplem de ele ca de pojar

la mijloc e doar liniște
crudă
ca primul nostru sărut

înăuntru e mizerie
nu mai mergem acolo de ceva timp
mirosul acelor amintiri grohăie
ne împute ademenitor

te uit undeva între anotimpuri
cu un suflu cald primăvara va mătura fulgii tăi
și o să uit că de crăciun am râs
ca cel mai frumos copil fără mamă