poezii poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii Promo:
romana Poezii, Poezie english Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie armana Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Concurs Comunități Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1698 .



totul e poezie
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [katy ]

2010-12-23  |     | 



mă trezesc într-un pat rece
și o liniște deplină
ca în mijlocul parcului cu catedrală.
porumbeii se opresc acolo
nu pentru locurile sfinte.
mi-a spus că nu divinitatea,
ci liniștea,
doar liniștea îi adună, tihna
și acoperișul.
ar putea fi oricare zid.
ei au nevoie să zboare
și să se hrănească
din depărtările oamenilor.
am văzut cum se tem
să se apropie.

respir adânc. după fereastră
e ceață și întuneric.
dimineața se plimbă în vârfuri
pe după răsărit. zborul e scurt.
mai multă neliniște ascunde
frământarea săgeților de darts
între degete înaintea aruncării.
arborii puternici au nevoie
de furtuni ca să fie vii.

toate fricile mele tresar
în fața stângăciilor
pe care le simt aproape.
căderea îmi taie drumul.
simt doar zguduitura din piept.
nu știu de ce mă gândesc
la torturi de nuntă.
mă întreb dacă chiar semăn cu bjork.
dacă melodia noastră a rămas
all is full of love.
mă ridic, scutur zăpada de pe brațe,
mă îndrept, fac câțiva pași.
oamenii se prefac
că nu m-au văzut căzând.

scurta mea are fermoarul stricat.
uneori prin golurile dintre butoane
intră frigul, alteori mâinile lui.
bulevardul ștefan cel mare
e împodobit cu beculețe
ca în fiecare an de crăciun.
simpla necesitate de a atrage atenția.
toate buticurile sunt închise.
nu țin minte nicio istorie
amuzantă despre mine.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!