de câte ori n-am spus: ajunge!
desigur n-a fost niciodată de ajuns
și tot mai multe sensuri pare-a strânge
o întrebare care n-a primit răspuns

aș vrea să v-o împărtășesc dar am uitat
chiar și-ntrebarea a rămas o stare
de plantă-ncovoiată până la pământ
sub gheață și-ar tânji-ndreptare

hai mai aproape țepii sunt tociți
mi-au pus otravă chiar mi-au descântat
apoi dorind să îmi stârpească paraziții
mi-au rupt frunze din trup m-au afumat

așa am prins a mă topi mă scurg
prin piele ca prin ciur de moară
curând voi fi întors pe dos
un suflet trist va fi lăsat pe dinafară

studente minione cu sau fără ochelari
îl vor compătimi biblioclaste
și despre care medicii nu își explică
de ce simt mai mereu dureri sub coaste

desigur frământându-se îndeajuns
vor consola cu trupul lor un tehnocrat
răspunsul întrebării niciodată puse
va fi un alt copil abandonat