poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5229 .



O sărbătoare a felinarelor stinse
poezie [ ]
Poeme tanka, varianta completă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Serban_Codrin ]

2010-12-12  |     |  Înscris în bibliotecă de Maria Tirenescu



Învățătorul
și abecedarele
în clasa goală –
departe înflorește
năprasnic liliacul

O coajă de ou
sub cuibul până acum
în paragină –
dar nicio stea prevestind
lumii sfânta minune

Atât a mai rămas
din străvechiul imperiu
de pretutindeni –
niște flori de rapiță
îngălbenind stepele

Calea Lactee
în strachina cu apă
a tâmplarului –
m-așez la masa de lemn
cu lingura în mână

Despre clasicii
literaturii vă spun
esențialul –
pe vremea lor zăpada
urca până la streșini

Un poet uitat
recunoaște cu multă
bună-credință –
pe-atunci cocoșii cântau
dintr-un străvechi obicei

Din întâlnirea
cascadei cu înghețul
providențial –
acest castel născocit
fără dălți de-un maestru

Nu uraganul
devastând universul
mă înspăimântă –
arbori de rezonanță
în focul ciobanilor

Iată cum devii
maestrul unei arte
desăvârșite –
culegi câteva frunze
într-o seară de toamnă

Sacrificați-l
când păsările cântă
printre frunzișuri –
arbore învrednicit
a deveni vioară

Cascada urcă
și explodează-albastru
cerul spre pământ –
pianul și universul
sub degetele tale

Ce năzdrăvană
a fost în lung și în larg
dragostea noastră –
de un verde infinit
în coliba de ierburi

Nu-i magia mea
să-mpodobesc pârloaga
cu albăstrele –
totuși cu neliniște
le-aduni gândind la mine

Geamul vecinei
de-o primăvăratică
iluminare –
destăinuirea-acestui
cântec fără de sfârșit

Ascultând noapte
de noapte în surdină
concertul lui Grieg –
conturul portretului
tău devenit muzică

Numai cinci rânduri
ți-aș trimite o dată
cu resemnarea –
ne-nstrăinează un cer
de stele căzătoare

La prima noastră
întâlnire a plouat
fără cruțare –
aceeași pelerină
strâmtă ne-a fost de-ajuns

Lângă tăcerea
femeii valurile
sfărâmându-se –
fiecare-și găsește
un fel de exprimare

Te văd cum dezbraci
parfumul portocalei
până la piele –
apoi îl sfâșii între
dinții sălbatic de albi

A fi singură
între pianul și golul
în rezonanță –
neașteptate tăceri
cutremură muzica

Cu totul singuri
ne jucăm de-a dragostea
printre flori de câmp –
de undeva ni-i martor
un fulger fără tunet

Mâinile tale
crăpate și muncite
din zori în seară –
voluptuoase mâini
din seară până în zori

După o viață
cu nopți albe amarnic
și zile negre –
visezi încă-același vâsc
aducător de noroc

Târgul de iarnă
își deschide porțile
vraiște, doamnă –
probați acest scârțâit
de zăpadă sub ghete

Un bărbat singur
și o femeie privesc
luna coborând
peste orașul unde
nu se întâmplă nimic

Primul ciripit
înaintea zorilor
sub acoperiș –
liniștea dintr-o dată
luând forma unui geam

Nu am destule
cuvinte să-mi recunosc
naivitatea
tocmai de-aceea cultiv
in grădină păpădii

Cu bucurie
salcâmul dă în floare
dincolo de drum –
prilej să-mi număr stoic
încă o dată anii

În ploaia de mai
pașii călătorului
se-nviorează –
enigmatice lumini
pe frunzele tinere

Un pumn de iarbă
sub cap și-nvelitoare
un cer de stele –
răsplata plugarului
după-o zi de robie

Să privesc întâi
luna pe cer ori puiul
galben de rață –
încă o dată între
neant și un miracol

Tocmai spulberă
vântul păpădiile
peste coclauri –
precum scrie în cartea
fiecărei seminții

Altfel de potop
încarcă munții de jos
până la piscuri –
se cațără talazuri
verzi de sevă năvală

Deodată flăcări
ciobesc întunericul
până la roșu –
ultima încordare
pentru întâiul tunet

Întrucât luxul
de-a înflori printre crini
e prea orbitor –
dialoghez cu nimeni
și tăcem împreună

Încă o seară
de mai peste mormântul
călătorului –
care de care se-ntrec
spinii să înflorească

Vară cu frunze
verzi de salcie și flori
galbene pe câmp –
întâmplare de-o clipă
undeva în univers

Eu și căruța
străbatem la pas drumul
negru de pământ –
în zbor ne însoțesc doi
fluturi fără simbrie

Nimic nu are
greierul în pustiu
de bine-al vieții –
doar pojghița și-un cântec
pârjolindu-l cu totul

Singur pe drumuri
căutând fără noroc
un acoperiș –
cerul mă învelește
în furtună de vară

Muzeu de fluturi
cu aripi glorioase –
numai unul mic
dincolo de fereastră
zburdând în libertate

Iar cerul o fi
broderie albastră
deasupra lumii –
începutul acelei
mirări fără de sfârșit

Către înserat
sub florile de hamei
se rupe gardul –
astfel împlinindu-se
cuvântul profetului

Pândaru-ascultă
greierii asediind
pepenăria –
război între parfumuri
și cobze fără pace


Un fluture alb
cercetează tabloul
cu margarete –
soarele tocmai trece
prin fereastra deschisă

Frunzele verzei
formând palmele unde
se-adună rouă –
iată-vă paradisul
cu adăpătorile

Fluturi de noapte
izbesc din greu fereastra
cu-aripile –
zăpezi fără odihnă
și viscole de vară

Un scurtcircuit
liniștește boxele
in discotecă –
răzbate târâitul
greierilor de-afară

Toamna pârguind
până la disperare
iedera pe zid –
carate îndeajuns
să umple-o vistierie

Cu pumnul de bani
câștigați pe garoafe
nu cumpăr nimic –
doar aceste lumânări
de sufletul florilor

Întotdeauna
plouă mai des în preajma
felinarului –
își dă curaj drumețul
răzbind prin întuneric

Încă un câine
omenește de-amărât
în zloata rece –
de nu m-aș cutremura
până la resemnare

Se rostogolesc
în vânt flori de hârtie
și crizanteme –
pe stradă oameni cu măști
și oameni cu măști false

O răspundere
cu totul
copleșitoare –
picătura coboară
pe un fir de păianjen

Vechea scândură
de masă cu semințe
de brad la zvântat –
nu-i nevoie s-ajung
cuvinte mai departe

Doarme bătrânul
paznic de far cu barba
arsă de vânturi –
până în zori visează
fără mânie marea

Cu sacii pe cap
culegătorii urcă
târâș Golgota –
zile în genunchi și nopți
pentru treizeci de cartofi

Între o carte
prea savantă și-un caiet
întru totul alb –
vântul în geam și moina
despart nimicul de gol

Vântul scuturând
câte o nucă peste
claviatură –
fără fulger se-aude
încă o notă gravă

Seceta arde
până la oase iarba
cimitirului –
în moina fără sfârșit
renasc fire de iarbă

Culegătorii
de măceșe plătindu-și
amintirile –
floarea de-odinioară
mușcă până la sânge

Mai bine cerșești
cu mâinile întinse
la o răscruce –
cerul să îți arunce
în palme ploaie și vânt

Pasărea fără
nume și călătorul
cu haina ruptă –
popas de-amiază printre
spini cu porumbe negre

Asediază
țărmul vânturi sărate
și valuri vuind –
dintr-o stâncă în alta
liniștit număr pașii

Uneori zărind
în oglindă un obraz
boțit și aspru –
cine-i acest evadat
din toate furtunile

Calea Lactee
îmi golește odaia
de întuneric –
numai o umbră-adâncind
în icoană tristețea

În același fel
înfloresc sub chiciură
prunii și gardul –
mirabil și minunat
nimic tocmai de-aceea

Norocul a fost
să se rupă căruța
cu lemne în drum –
altfel nu vedeam cerul
dinaintea ninsorii

Las la o parte
enciclopediile
și tomurile –
nicio floare de gheață
cu nume în dicționar

Nimic sub soare
nu-și merită durerea
de a fi dorit –
nici această zăpadă
fără altă greșeală

Nimic altceva
pe miriștea cu ciulini
în paragină –
numai înghețul vestind
o resemnare albă

Într-un anume fel
feriga nu disperă
o dată în an –
ci dă în floare cu cât
ninge din tot belșugul

Cu resemnare
și calm privesc liniștea
goală-a ninsorii
deasupra valurilor
ondulând fără sunet

Și dintr-o dată
geamurile înfloresc
în viforniță –
coliba săracului
strălucind de vitralii

Staruri și vipuri
între tacâmuri de-argint
și dinți de aur –
cu-adâncă smerenie
masa rămâne de lemn

După risipa
vieții ne rămâne
doar suferința –
cenușă de-o răceală
până la disperare

De azi pe mâine
trecem prin întâmplarea
de-a îmbătrâni –
al cincilea anotimp
fără altă speranță

Vitrina goală
în marginea târgului
de provincie –
o umple albul abia
încrețit al norilor

Noapte prea lungă
pentru a nu medita
la foarte puțin –
oceanul în furtună
numit o viață de om

Am găsit calea
perfectă spre nirvana
de-acum și aici –
plimbare printre măceși
înfloriți în tăcere

( 1994 – 1997)



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!