|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
Promo:
|
| ||||
| Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Concurs Comunități Special Tehnica Literara Multimedia | ||||||
![]() |
|
|||||
|
agonia ![]()
■ Soacră, soacră...
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-12-12 | | Înscris în bibliotecă de Maria Tirenescu
Învățătorul
și abecedarele în clasa goală departe înflorește năprasnic liliacul O coajă de ou sub cuibul până acum în paragină dar nicio stea prevestind lumii sfânta minune Atât a mai rămas din străvechiul imperiu de pretutindeni niște flori de rapiță îngălbenind stepele Calea Lactee în strachina cu apă a tâmplarului m-așez la masa de lemn cu lingura în mână Despre clasicii literaturii vă spun esențialul pe vremea lor zăpada urca până la streșini Un poet uitat recunoaște cu multă bună-credință pe-atunci cocoșii cântau dintr-un străvechi obicei Din întâlnirea cascadei cu înghețul providențial acest castel născocit fără dălți de-un maestru Nu uraganul devastând universul mă înspăimântă arbori de rezonanță în focul ciobanilor Iată cum devii maestrul unei arte desăvârșite culegi câteva frunze într-o seară de toamnă Sacrificați-l când păsările cântă printre frunzișuri arbore învrednicit a deveni vioară Cascada urcă și explodează-albastru cerul spre pământ pianul și universul sub degetele tale Ce năzdrăvană a fost în lung și în larg dragostea noastră de un verde infinit în coliba de ierburi Nu-i magia mea să-mpodobesc pârloaga cu albăstrele totuși cu neliniște le-aduni gândind la mine Geamul vecinei de-o primăvăratică iluminare destăinuirea-acestui cântec fără de sfârșit Ascultând noapte de noapte în surdină concertul lui Grieg conturul portretului tău devenit muzică Numai cinci rânduri ți-aș trimite o dată cu resemnarea ne-nstrăinează un cer de stele căzătoare La prima noastră întâlnire a plouat fără cruțare aceeași pelerină strâmtă ne-a fost de-ajuns Lângă tăcerea femeii valurile sfărâmându-se fiecare-și găsește un fel de exprimare Te văd cum dezbraci parfumul portocalei până la piele apoi îl sfâșii între dinții sălbatic de albi A fi singură între pianul și golul în rezonanță neașteptate tăceri cutremură muzica Cu totul singuri ne jucăm de-a dragostea printre flori de câmp de undeva ni-i martor un fulger fără tunet Mâinile tale crăpate și muncite din zori în seară voluptuoase mâini din seară până în zori După o viață cu nopți albe amarnic și zile negre visezi încă-același vâsc aducător de noroc Târgul de iarnă își deschide porțile vraiște, doamnă probați acest scârțâit de zăpadă sub ghete Un bărbat singur și o femeie privesc luna coborând peste orașul unde nu se întâmplă nimic Primul ciripit înaintea zorilor sub acoperiș liniștea dintr-o dată luând forma unui geam Nu am destule cuvinte să-mi recunosc naivitatea tocmai de-aceea cultiv in grădină păpădii Cu bucurie salcâmul dă în floare dincolo de drum prilej să-mi număr stoic încă o dată anii În ploaia de mai pașii călătorului se-nviorează enigmatice lumini pe frunzele tinere Un pumn de iarbă sub cap și-nvelitoare un cer de stele răsplata plugarului după-o zi de robie Să privesc întâi luna pe cer ori puiul galben de rață încă o dată între neant și un miracol Tocmai spulberă vântul păpădiile peste coclauri precum scrie în cartea fiecărei seminții Altfel de potop încarcă munții de jos până la piscuri se cațără talazuri verzi de sevă năvală Deodată flăcări ciobesc întunericul până la roșu ultima încordare pentru întâiul tunet Întrucât luxul de-a înflori printre crini e prea orbitor dialoghez cu nimeni și tăcem împreună Încă o seară de mai peste mormântul călătorului care de care se-ntrec spinii să înflorească Vară cu frunze verzi de salcie și flori galbene pe câmp întâmplare de-o clipă undeva în univers Eu și căruța străbatem la pas drumul negru de pământ în zbor ne însoțesc doi fluturi fără simbrie Nimic nu are greierul în pustiu de bine-al vieții doar pojghița și-un cântec pârjolindu-l cu totul Singur pe drumuri căutând fără noroc un acoperiș cerul mă învelește în furtună de vară Muzeu de fluturi cu aripi glorioase numai unul mic dincolo de fereastră zburdând în libertate Iar cerul o fi broderie albastră deasupra lumii începutul acelei mirări fără de sfârșit Către înserat sub florile de hamei se rupe gardul astfel împlinindu-se cuvântul profetului Pândaru-ascultă greierii asediind pepenăria război între parfumuri și cobze fără pace Un fluture alb cercetează tabloul cu margarete soarele tocmai trece prin fereastra deschisă Frunzele verzei formând palmele unde se-adună rouă iată-vă paradisul cu adăpătorile Fluturi de noapte izbesc din greu fereastra cu-aripile zăpezi fără odihnă și viscole de vară Un scurtcircuit liniștește boxele in discotecă răzbate târâitul greierilor de-afară Toamna pârguind până la disperare iedera pe zid carate îndeajuns să umple-o vistierie Cu pumnul de bani câștigați pe garoafe nu cumpăr nimic doar aceste lumânări de sufletul florilor Întotdeauna plouă mai des în preajma felinarului își dă curaj drumețul răzbind prin întuneric Încă un câine omenește de-amărât în zloata rece de nu m-aș cutremura până la resemnare Se rostogolesc în vânt flori de hârtie și crizanteme pe stradă oameni cu măști și oameni cu măști false O răspundere cu totul copleșitoare picătura coboară pe un fir de păianjen Vechea scândură de masă cu semințe de brad la zvântat nu-i nevoie s-ajung cuvinte mai departe Doarme bătrânul paznic de far cu barba arsă de vânturi până în zori visează fără mânie marea Cu sacii pe cap culegătorii urcă târâș Golgota zile în genunchi și nopți pentru treizeci de cartofi Între o carte prea savantă și-un caiet întru totul alb vântul în geam și moina despart nimicul de gol Vântul scuturând câte o nucă peste claviatură fără fulger se-aude încă o notă gravă Seceta arde până la oase iarba cimitirului în moina fără sfârșit renasc fire de iarbă Culegătorii de măceșe plătindu-și amintirile floarea de-odinioară mușcă până la sânge Mai bine cerșești cu mâinile întinse la o răscruce cerul să îți arunce în palme ploaie și vânt Pasărea fără nume și călătorul cu haina ruptă popas de-amiază printre spini cu porumbe negre Asediază țărmul vânturi sărate și valuri vuind dintr-o stâncă în alta liniștit număr pașii Uneori zărind în oglindă un obraz boțit și aspru cine-i acest evadat din toate furtunile Calea Lactee îmi golește odaia de întuneric numai o umbră-adâncind în icoană tristețea În același fel înfloresc sub chiciură prunii și gardul mirabil și minunat nimic tocmai de-aceea Norocul a fost să se rupă căruța cu lemne în drum altfel nu vedeam cerul dinaintea ninsorii Las la o parte enciclopediile și tomurile nicio floare de gheață cu nume în dicționar Nimic sub soare nu-și merită durerea de a fi dorit nici această zăpadă fără altă greșeală Nimic altceva pe miriștea cu ciulini în paragină numai înghețul vestind o resemnare albă Într-un anume fel feriga nu disperă o dată în an ci dă în floare cu cât ninge din tot belșugul Cu resemnare și calm privesc liniștea goală-a ninsorii deasupra valurilor ondulând fără sunet Și dintr-o dată geamurile înfloresc în viforniță coliba săracului strălucind de vitralii Staruri și vipuri între tacâmuri de-argint și dinți de aur cu-adâncă smerenie masa rămâne de lemn După risipa vieții ne rămâne doar suferința cenușă de-o răceală până la disperare De azi pe mâine trecem prin întâmplarea de-a îmbătrâni al cincilea anotimp fără altă speranță Vitrina goală în marginea târgului de provincie o umple albul abia încrețit al norilor Noapte prea lungă pentru a nu medita la foarte puțin oceanul în furtună numit o viață de om Am găsit calea perfectă spre nirvana de-acum și aici plimbare printre măceși înfloriți în tăcere ( 1994 1997)
|
|||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
| Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. | ||||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare și confidențialitate