I

O, Mu, trec astãzi îngerii prin tine,
ca printr-un câmp de crini, îmbietor,
fãcând iar tumbe largi, vânând suspine
ºi neºtiind nici cât îmi e de dor,
nici cât visez la rãsuflarea-þi caldã,
uitatã pe un colþ de canapea,
în timp ce, melancolic, mi se scaldã
sufletul gol în fluvii de cafea

II

Prea depãrtatã Mu, se scurge-n tine
sufletul meu, cu tot ce are el
boem ºi singuratic ºi rebel,
izvorâtor de ceþuri ºi lumine.

III

Trec, delicioasã Mu, îngerii graºi
la miezul nopþii-adulmecând chiftele,
rostogolindu-ºi nobilele burþi
prin întuneric uns cu gem de stele.
Ei vin, visând la sniþelu-absolut,
prãjit de demiurgi cu sorþ de-azururi,
în curtea paradisului pierdut,
sclavi ai plãcerii de-a mânca de-a pururi.