dragă m

scrisoarea a şaptea vine azi mai întâi de toate, îţi spuneam despre
o neaşteptată cucerire a nimicului
când întinzi mâinile şi ele se prelungesc, se duc până pe fundul mării
alunecarea din tine este cel mai greu război, îl porţi, te pierzi
oricum la sfârşit rămâi faţă-în-faţă tu şi partea ta deja ucisă în numele
celui mai absurd triumf

mă cerţi, dragă m, îmi aminteşti cât eram de încruntată înainte să deschid
cutia pandorei, nicio tresărire, niciun pericol nu era prea aproape
limita înaltă a soarelui îmi era de ajuns, priveam direct în ochii oricui
şi armele se loveau de inimă, aici totul se câştigă pe moarte

sunt arme-cuvânt
sunt arme-faptă
sunt arme-dispariţii
moartea e doar un pretext

mai mult decât corpul înalt, prea fragil pentru drum, eu nu pun răboj
eu nu mai sacrific nimic dinăuntru, nimic din afară, las să se ducă
nimicurile pe câmpul de luptă al marilor oameni, ei nu simt niciodată
cât de nemernice sunt pierderile