Atunci când crezi că dragostea a imprimat văzduhul
Și lumea întreagă e compusă din iubire,
Probabil că-n acele clipe îți umblă aiurea gândul,
Fiind subjugat de dyonissiaca ta simțire
Și ți-e plăcut, căci sufletului îi place
Că să se îmbaie-n nectarul amorului descoperit,
Însă aceasta nu înseamnă, totuși, pace
Cu furia destinului ce ți-a fost ursit.
Deschiderea spre altul constituie-o condiție necesară
Ca dragostea cea pură în oameni să se zămislească,
Răspunsul celuilalt e, poate, împlinirea cercetată,
Însă nimic din toate acestea nu este soarta dată
Fiecăruia, fără de care nimic din ce se naște aici,
sub soare
Nu poate deveni din humă ființă de iubire, altfel moare.