pentru fiecare km plãtim cu sângele. într-o bunã zi vom trece aproape invizibili pe lângã poarta spitalului și nimeni nu va suna la salvare. noi ne vom întrece cu umbra. vom avea grijã sã nu respirãm sã nu tresãrim nu cumva sã trezim morții din ceilalți.

azi am întâlnit numai poeți. recitau versuri interminabile sub o ploaie torențialã nefireascã. e iarnã. lumea a început sã creadã în poeme. asta mã îngrijoreazã. unii nici mãcar nu mai ascultã horoscopul. ne întreabã pe noi. și se știe cã rãspunsul e întotdeauna în ultimul vers. nesiguranța plutește în aer. lumea așteaptã momentul nostru de inspirație. se aude cã sunt mulți dintre noi care mor cu mult înainte de a rosti ultimul vers. dincolo se continuã totul la fel. doar cã acolo nimeni nu a inventat teama.

las un loc gol. întodeauna mãsor mai mult. pentru singurãtate.

în ultimul timp am neglijat urmele de obosealã din mine. drumul acela nu ducea nicãieri. totuși mã gândesc cã voi muri în mers. în mersul meu spre nicãieri se ascunde o moarte glorioasã kineticã.

azi pe kilometri întregi numai poeme. las locul gol.