De-aș avea ambră cerescă cum o au olimpici zei,
Aș mânca-o numai dacă si tu, draga, ai s-o ei.
Ce folos să trăiesc veșnic, dacă n-ai să poți și tu?
Dacă viașa mică-și trece, îmi va plânge sufletul.

Numai dacă-n veșnicie, tu o, ideal frumos,
Să te văd a mea sortire, eu aș plânge bucuros!-
Cum pășești cu mine-alături, pas cu pas, de bine-i rău,
Cum privești cu drag la mine, cum o fac la fel si eu!

Și atunci noi vom zbura printre creste învapaiate,
Printre stelele aprinse, printre lumi încoronate,
Să fim meteori în spațiu și purtați de vânt, iubire,
Să zburăm unde domnește - Geniul! Dumnezeire!

Unde penverzite țarmuri dulce freamăt se aude
A divinității harpă, printre sălcii cu răsunet,
Unde-auzi glasuri linele cu divine simfonii,
Unde te-oi purta-n sfințire printre-a lumii armonii!

Unde danțul de naide la fântâni și la izvoare,
Șoaptele de veselie murmură prin crengi de vară,
Unde luna îl tot duce la altarele Cipridei,
Unde eu și tu iubire vom fi-n culmea fericirii!