Încet, spre noi, iubirile purced
cu timpii lor înmugurind impresii,
haite de lupi în trupuri se reped
de dupã dealuri albe ºi depresii.


între închipuire ºi opþiunea cãrnii de aici
existã libertate ºi urme prin zãpadã.
deasupra mea, fugind din cercuri mici,
nelãmurite pãsãri aºteaptã sã cadã.


înghesuiþi în douã stricte gesturi,
sãpãm în noi prãpãstii, escaladãm iluzii –
o pierdere cu multe resturi.
în douã tãceri, umane aluzii.


timpul scrie o poveste
c-un final mai dureros,
un banal povestitor
experienþa noastrã este.


sunt copil întors pe dos.