Din înalt, privești spre mine cu ochi blajini,
Așa cum făceai tot timpul.
Erai lângă mine și mă purtai în gând,
Chiar și în momentele când îți era greu.

Eu, te întâlneam rar, crezând că-i mai importantă
Rutina mea zilnică, alergarea după himere.
M-ai trezit din amorțeală printr-o strângere de mână,
O strângere blândă și plină de iubire,
Dar era prea târziu.

Cineva te-a iubit mai mult decât oricine,
De aceea te-a chemat la el, printre stele.
Ce a rămas în urma ta sunt doar amintirile,
Alergând prin pustietatea acestor vremi,
În speranța reântâlnirii.

Când plângeam,
Plângeai cu mine pentru visul meu,
Când râdeam,
Erai o primăvară superbă cu apusuri vulcanice.
Acum...chiar de îmi continui visul,
Știu că soarele și vîntul te iubesc, ducând
Pulbere de stele spre locul din care mă privești,
Tu, fiind sora mea sub soare,
Iar eu, frate pe pământ