degeaba iei lucrurile în derizoriu, ţesătura asta subţire
care acoperă doar primul bărbat se pierde
un altul nu poate exista înainte sau după ruptură

imposibil de ales cum să iubeşti când nu eşti acolo
pentru a fi simţit, dansul fantomatic, pe vârfuri
sau simpla traversare a golurilor, priveşti mâna care
te mângâie, se strecoară printre chipurile deja încastrate
îşi face locul ei cald

poate asta şi doreşti să se întâmple
mişcarea pe dinăuntru a emoţiei, lucrul curat şi clar
fără niciun ascunziş nemernic, fără nicio tăgadă sau
viclenie pe sub formele aparent splendide
însă atât de alunecoase încât curgerea soarelui pe ziduri
ar fi doar o invidie a gerului sub care s-au dezlănţuit lupii

îţi imaginezi, dragul meu, cel care nu eşti, cum ar fi
să muşcăm unul din altul cu pofta aceea
feroce, eruptă din ochii primitivi
tensiunea amplă care face şi aerul să vibreze, şi apa
să ţâşnească, şi luminile să se spargă
iar zidurile, sau cerurile, sau munţii să fie dintr-o dată
simple căderi la nesfârşit în faţa acestui ultim dans