Când îmi treci prin minte, eşti aproape desculţă
mă rotesc în jurul tău, ca un titirez în abisul vulcanilor
muşti din prăjitura cu caimac, parc-ai călări un cal alb
cu frunze galbene pe bluza ta colorată şi spatele tău umed,
ne alergăm prin parc, de zici că vrem să fim copiii noştri,
îţi iau degetele-n mână şi simt cum cresc împrejurul meu

nu am locul meu în spaţiu, aşa că te sun uneori
să-mi intri în ureche, să-mi curmi zborul,
nu vreau să fim aproape, să-ţi spun o poveste cu iepuri ,
nu vreau să adormi îmbrâncită într-un mâine ciudat
şi nu vreau să te-mbrăţişez ca pe-o păpuşă a vreunei surioare urâte

Pentru că ai un nume frumos, nu-mi place să-l rostesc din glas,
ci doar în gând, acum sau când mă spăl pe ochi în oglinda ciobită

Uneori aşteptăm împreună tramvaiul şi chiar atunci te iubesc cel mai mult,
printre gudroane şi flegme, precum aş vedea o lamă înfiptă în pieptu-ţi tare şi cald
legat de un stâlp, te privesc ca un sfânt dezmeticit dintr-o frescă demult
şi vreau să fiu calul tău alb.

Uneori te chem în spaţiul meu lipsă, îţi dau ceai cald şi tarte cu cremă
te învârţi maiestuos prin aburul ceaiului cald şi râzi,
te sărut pe coapse când vrei să adormi cu ochii tăi mari şi căprui
şi-ti promit stele verzi cu ciucuri
dimineaţa îmi pun buzele pe ceaşca ta, să mă trezesc liniştit.

Când nu sunt singur, te desenez pe ziarul de dimineaţă,
tu în dimensiunea mea eşti o linie unduită la mijloc
păcat de hurducături, că-mi iese mereu o linie tremurată, greşită
şi păcat că nu te cunosc, dar îmi zic mereu în gând
că vreau să mănânc zahăr cubic din mâinile tale strâmbe
şi să adorm fără tine.