miros de urină încă de la intrare
într-un pat de o persoană stau doi oameni
unul cu tuburi respiratorii, furtune în gît şi-n burtă
cealaltă, însoţitoarea, pregătindu-i mîncarea în blender
apoi împrumută o seringă
lichidul se scurge cu zgomot, clipirile sunt mai dese
ca speranţa de moarte
moarte pe care bolnavul o cheamă aşa cum ar ruga
o asistentă să deschidă fereastra
noaptea femeia îşi pune vată-n urechi de frica goangelor
apărute la o zi după deratizare
bărbatul ei nu mai vrea mîncare sau un alt ajutor
ea plînge, povesteşte cum lîngă piteşti, acolo de unde
au venit, strugurii au rămas neculeşi
"aici, la craiova, doctorii ne vizitează în fiecare zi. pe doctoriţa tînără ar trebui s-o aşteptaţi la ora 12
în faţa biroului, dacă vreţi să nu vă vadă nimeni”
în acelaşi timp bărbatul o strînge de mînă, o priveşte încruntat; de două luni nu mai poate vorbi. cancerul e acum un om, cancerul e un spital judeţean
unde salonul 9 seamănă c-o toaletă publică. ies pe hol, vreau să mă duc undeva să vomit. atîta mizerie mă face să caut un loc curat, pe care nu-l găsesc
nicăieri. trag aer în piept
peste tot becurile sunt arse
Daniel mă aşteaptă-n salon. încă n-am apucat să vorbim
ştiu că-n următoarele zile îi vor pune un tub în stomac
şi cineva o să trebuiască să stea cu el, să umple seringa
am în geantă parfumul pregătit
dacă-i va plăcea, doctoriţa tînără se va da cu el
şi va mirosi frumos în fiecare dimineaţă.