ne-am promis
când devenim melancolici
din urechea noastră comună
să se adape refrenul unei melodii
să îl privim
ca pe un căţeluş dintr-o cutie

ce dacă avem atătea bagaje
stivuite ca nişte cărămizi
încât putem să ne construim o casă
cu mâinile noastre comune
este încă prea devreme să privim bătăile inimii
la muzeu

ştii
noaptea cât timp noi dormim
şi dispărem din cameră
bagajele sughiţă de plâns
zebrele circulă libere prin oraş
fără să mai fie călcate în picioare
şi luna
patrulează pe străzi
ca un humpty dumpty