Nu bănuiești că mâine va trebui să plec,
Ba chiar mă dezmierzi și mă alinți în șoapte,
Cum niciun semn al clipelor ce trec
Nu-ți prevestește, ultima noastră noapte.

Fă Doamne posibilă clipa eternă,
Transferând în ea ultima noapte
A chipurilor noastre, unite pe pernă,
Până când zorii le vor desparte...

Păstrează-ne Adam și Evă, trupuri
Imortalizate în dulcele păcat,
Și-ascunde-ne printre diverse lucruri,
Unde nu duce mintea a se fi umblat.

Lasă-ne acestei nopți înrămați pe veci
(căci ce este bun, n-ai dăruit prea mult)
Să ne iubim în așternuturile reci
A ultimei nopți ce suspină vânt.

Crapă de zori inima-mi rănită,
Iar sfâșierile lăuntrului mi le depun
În lacrimile mari, din fiece orbită.
E ultima noastră noapte, și... nu pot să-ți spun.