Amintirile renasc când văd scântei în ochii tăi
și mă simt cuprins de ceață,
dar n-aș vrea să mă întorc din nou în acea viața.

Vreau să fiu liber și să pot să zbor,
ca sufletul unui muritor.
Vreau să văd vapoare cum rătăcesc pe mare,
orbite de-atâta nepasare.

Vreau să văd cercuri de foc ce lasă-n inimi doar cenușă,
că vântul bate dinspre est
și ne duce-n locuri încă neștiute.
Și printr-o ciudată alchimie te transformi din nou în zeu
și-ncepi să crezi în nemărginiri albastre
și povești pentru copii,
dar uiți cărțile colorate de cele pentru care vei muri.

Parisu-i prea departe,
deși purtat de vânt,
vei ajunge într-o noapte
să povestești despre decorul plin de flori si de păcate.
Și cărti împrăștiate,
și luni, și sori, și stelele din noapte
așteaptă clipa vechiului adio ...