Piatra stă să cadă-n mare
când racii forfotesc de teama unui chiparos
ce cheamă suflete pierdute
printre stele



Bunicul meu dugustă vinul prin țărână
și lacrimile mele-i spală vina
de-a fi crezut că Dumnezeu nu-l va-mbrăca vreodată
în lumina sa




Bunicul meu degustă vinul
și chiparoșii-i ard la căpătâi din depărtare
de fiecare dată
când îngenunchez și
racii fug de teamă



Cum viermii dănțuiesc prin carnea rece
lumina își înfige rădăcina
ca-ntru-un pământ fără cusur
și seva ei de miere și uitare
te ridică




...





Nu este loc nici timp de-ntors napoi
Boitar a obosit să latre
cuptorul de pământ e găurit de șobolani
noroiul e-astupat de mult ciment
via pe care o-ngrijeai ca pe-un mormânt de tată ori de mamă
s-a-nmormântat cu tine în pământ
și strugurii pe care îi striveam în tălpi
și Pegasul pe care ne-aduceai acasă apa.
Sacii din pod sunt roși de molii
gradina-n buruieni până la brâu
și carul n-are cai nici frâie






Nu este chip să te întorci dintr-un pustiu
într-un pustiu mai mare





Degustă, bunule, din ochii mei
lumina