Lacătul era mai mare decît mine

- mă pierdusem printr-o proastă inpiraţie
a rămas o dungă subţire de aer
şi nici n-am ştiut
unde trebuie căutat începutul

oamenii de ştiinţă
mi-au închis mîinile într-o colivie
simţeam fumul
ca o inimă ce mi se tot plimbă prin torace
i-am înjurat de atomi
cel de lîngă mine făcea spume
tremura de parcă l-ar mai fi gîdilat

un bătrîn pe care l-am întîlnit în copilărie
s-a aşezat pe marginea patului
a scos un trenuleţ de jucărie
şi l-a împărţit în două

cei care priveau pe fereastră nu purtau nume
o voce din cealaltă cameră a strigat
“veniţi” iar ei s-au ridicat şi-au luat-o la fugă
cît aş fi vrut să fiu unul de-al lor
atunci pentru prima oară
am smuls colivia din perete şi am plecat fără să spun un cuvînt -


de-abia apoi am putut să-mi scot mîinile pentru o îmbrăţişare.