m-a lovit într-o noapte

m-am dus cu paşi siguri -
prin vrejurile de dovleac a fost mai greu:
era beznă sau aşa mi se părea.

am găsit-o în iarbă, cu altă ocazie sigur mi-ar fi fost frică
sau ceva, un mic tremurici acolo, nevoia mai mare decât nevoile
de la baza piramidei, de a ţipa -
parcă îmi păsa mie de astea;
m-am uitat la arătare - cu ochii cât cepele - şi i-am zis:
cum te cheamă, frumoaso?

a deschis gura sau, mă rog, orificiul de sus, mă pregăteam
să-i aud vocea cristalină, când mi-a băgat
o limbă în stomac, îmi cotrobăia prin toate alea, ca o sondă,
dar am simţit căldura şi am ştiut că
numai ea îţi provoacă chestii din astea puternice,
aşa că am dat totul din mine –
peste tufele de regina noptii,
ne-am înlănţuit, dragoste din dragoste;

mă conectasem, cu siguranţă, la rezervorul Universului,
în timp ce o pipăiam pe nişte chestii acoperite cu solzi - aproape catifelaţi,
era ca o jucărie de pluş, aş fi luat-o în casă, dar nu mă hotăram
dacă e pentru oameni mari sau mici,


m-am gândit să o păstrez pentru mine