Mulți m-au rănit și-am început să râd,
Și-atunci ei au fugit
Pentru că,probabil,credeau că-s indiferentă.

Niciodată nimic din ce mă atinge
Trece fără să lase semne,
Și sunt puțini oameni care știu
Că zâmbetele sunt lacrimile mele.

Sunt mulți oameni îngropați în egouri
Dar vocile lor îmi par doar ecouri.

Și la urma urmei?
Oare ce-aș rezolva
Dacă aș sta toată ziua
Cu lacrima pe față?