În acea vreme, oamenii aveau
glezna în pietre – pentru a merge
de la unii la alþii aveau trebuinþã
de spini ºi de colb, de alunecarea
frunzei pe vânt.

Din iazuri îºi culegeau inelarele mlãdii,
cu douã silabe înfrângeau depãrtarea,
cu arama asfinþitului desenau cireºele,
corãbiile care înfruntã Marea...

În acea vreme, noi doi umblam
de-a valma cu teii,
braþele-mi îºi adunau aheii
din urmele tale ºi nu ºtiam ale cui sunt -
ale unui zeu de aer, ale unui zeu de pãmânt…
Iubito, în acea vreme te aveam cu adevãrat
pentru cã nu ºtiam cã eºti,
nu ºtiam de ce în fereastrã
atâta neliniºte încape.

ºi luna se oglindea în ochii tãi
cum în scuturi plecate peste ape…