nu cred în soldatul care bea lapte,
îi privesc deseori sunt rupţi de oboseală,
aşteptând în staţii, apărătoare de betoane,
în câmpuri deschise, pe şosele, fără ventilatoare,
bând apă sălcie, topindu-se la soare... la Eilat sau la Rosh HaNikra,
hainele lor obosite, aceleaşi, uneori neâncăpătoare,
sacii de voiaj, armele delăsătoare,
se scoală în picioare în trenuri,
merg rezemaţi de ei,
privesc atent mobilul...

le-aş oferi timpul meu, copilul meu,
copilul meu, genial!


bianca marcovici