parcă-s o sanie de ore încărcată
trupul lunecă peste învăluirile de ceață
departe am crezut că mă prinde târziul
m-am înșelat deja e dimineață

și n-am mai ajuns

atât de mut
e răsăritul încât aud cum umbrele
se ridică din pământ înfiorându-și p r e l u n g i r i l e d e i a r b ă
prin care nu voi mai pândi de sub care
ciulini îmi vor crește în barbă

abia gonesc un câine că alți doi
ies din trupul de pietroi izbit
chiar gardurile își rânjesc spre mine dinții
nu știu ce se întâmplă
a turbat asfaltul
sau casele de lemn or fi murit

și m-ar mușca de inimă căci pielea
abia de mai cuprinde tot ce simt
și-n loc de sânge prin mine aleargă
ulei eteric verde de absint

probabil m-au simțit c-aș fi tăiato
peste grădini de-a dreptul spre pădure
o sete fără margini mă rărește
sau poate m-a ajuns miros de mure
de chimen și de anason și de pelin

… ce dor apăsător îmi e de pasul meu ursit
când nu-mi trecea prin cap să mă închin…